0 Reviews

Una dintre principalele arii de activitate ale avocaților din cadrul Departamentului de Litigii este Dreptul Penal.

Această practică a fost dezvoltată încă din primii ani ai activității noastre și a ajuns, în prezent, să reprezinte un domeniu de referință pe piața juridică din România, fiind recunoscută ca atare și de către elita de business din România. Clienții noștri se pot baza pe gândirea curajoasă și creativă a avocaților noștri pentru a rezolva cele mai complexe probleme juridice cuprinzând riscuri și implicații de natură penală. De-a lungul anilor, am dovedit iscusința cu care alegem cea mai potrivită echipă de avocați pentru clienții noștri, câștigătoare atât în sala de conferință cât și în sala de judecată.

Experiența avocaților noștri cuprinde reprezentarea clienților începând de la nivelul judecătoriilor și până în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și la Curtea Constituțională, și se extinde la reprezentarea în fața instanțelor naționale dar și în fața tuturor unităților de Parchet (fie că acestea sunt pe lângă judecătorii sau Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, incluzând totodată structurile specializate – Direcția Națională Anticorupție și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, la toate nivelele teritoriale). Majoritatea dosarelor în care am asigurat asistență și reprezentare juridică au implicat situații deosebit de complexe, incluzând un volum deosebit de mare de documente și îndelungă muncă de cercetare. Totodată, de fiecare dată am colaborat îndeaproape cu clienții noștri (majoritatea acestora fiind corporații internaționale dar și mari companii naționale sau oameni de afaceri de notorietate) pentru a le înțelege nevoile, înainte de a recomanda soluția optimă la probleme juridice întâlnite.

Munca avocaților noștri în domeniul dreptului penal implică reprezentarea clienților în dosarele penale sau asistarea acestora în toate tipurile de litigii, cum ar fi: criminalitatea „gulerelor albe”, fraude economice, corupție, spionaj economic, infracțiuni informatice și privind comerțul electronic, crima organizată, abuz și neglijență în serviciu, spălarea banilor, încălcarea secretului profesional, infracțiuni privind proprietatea intellectuală etc. Societatea noastră a asistat și reprezentat clienți atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de judecată în dosare care au privit atât persoane fizice, cât și juridice.

Serviciile noastre includ consultanță în prevenirea faptelor de natură penală (cum ar fi pregătirea analizelor legale, opinii și memorandumuri privind diferite aspecte de drept penal și de procedură penală; asistență și reprezentarea clienților în diferite proceduri extrajudiciare pentru a preveni implicații de natură penală sau riscuri complexe; pregătirea și încheierea unor importante tranzacții civile pentru a soluționa în mod amiabil latura civilă a dosarelor penale) și de asemenea asistență și reprezentarea în litigii penale (în faza de urmărire penală și judecată).