0 Reviews

Simulația este mijlocul prin care părțile realizează în mod voit o neconcordanță între voința lor reală și voința declarată. În acest sens, se constată existența a două acte distincte, un act public și un act secret, actul secret fiind cel care relevă voința reală a părților. Simulația poate presupune ca actul public să fie fictiv, actul public să deghizeze actul secret total sau parțial, precum și interpunerea de persoane, atunci când una dintre părțile actului public nu este parte la actul secret, în actul secret apărând adevăratul cocontractant.Un exemplu de simulație deghizată îl reprezintă donațiile deghizate în contracte de vânzare-cumpărare, pentru a se evita reducțiunea contractului  la moartea donatorului. Simulația presupune faptul că între părți se aplică actul secret, în timp ce față de terți se aplică actul public.

Acțiunea în declararea simulației este mijlocul procedural prin care se constată existența și conținutul actului secret, având ca efect înlăturarea actului public.

Trebuie facută distincția între înlăturarea efectelor actului public și desființarea acestuia, deoarece acțiunea în simulație nu urmărește desființarea actului public, ci inopozobilitatea sa față de terți. Ea poate fi exercitată de către orice persoană interesată. Atunci când este facută în mod ilicit, acțiunea în simulație poate fi dublată de acțiunea în nulitatea actului secret sau de rezoluțiunea acestuia, când de pune problema neexecutării contractului. Deși ambele sunt imprescriptibile extinctiv, acțiunea în simulație și acțiunea în nulitatea actului secret nu sunt identice și nu trebuie confundate, acțiunea în nulitate fiind subsecventa acțiunii în simulație și condiționata, deci, de admiterea acesteia. Tot subsecvente acțiunii în declararea simulației sunt și rezoluțiunea și rezilierea contractului.

Așadar, acțiunea în simulație este o acțiune în constatare ce poate fi exercitată atât pe cale principală, cât și pe cale de excepție, fiind imprescriptibilă. Imprescriptibilitatea acțiunii în simulație se bazează pe principiul înlăturării aparenței în drept, aparență ce poate fi înlăturată oricând, întrucât actul secret nu își consolidează existența prin trecerea timpului.

Acțiunea în simulație poate fi introdusă de orice persoană interesată, respectiv părțile, succesorii universali ai acestora sau terții.  Interesează persoana care exercită acțiunea în simulație în materie de probațiune. Așadar, atunci când este introdusă de părți sau de succesorii universali ai acestora, proba simulației se face conform regulilor de drept comun în materia actelor juridice. Aceaste reguli nu se mai aplică atunci când succesorilor cu titlu universali ai părților, care în mod normal sunt asimilați acestora, li se încalcă interesele. Din acest moment, succesorii cu titlu universali trec în categoria terților și pot proba simulația în mai multe moduri. Între părți, în mod clasic, proba se face prin înscrisuri, însă atunci când au fost fraudate interesele și se invocă caracterul ilicit al simulației, poate fi utilizat orice mijloc de probă. Pe de altă parte, terții pot dovedi existența simulației prin orice mijloc de probă deoarece ei nu au luat parte la încheierea actului secret și nu au avut posibilitatea constituirii unui înscris doveditor. Pentru ei, actul secret este un fapt juridic în sens restrâns, faptele juridice putând fi dovedite prin orice mijloc de probă. Totuși, pentru a putea introduce acțiunea în simulație, terții trebuie să fie de bună-credință. În categoria terților intră și creditorii părților, care pot utiliza orice mijloc de probă pentru a dovedi existența simulației.

Acțiunea în declararea simulației