Asistență și reprezentare juridică în dreptul familiei. Divort si alte cereri conexe. Asistarea, reprezentarea în cadrul procedurilor de Divorț (divorț notar, divorț instanță). Cel mai bun pret.
#divort
Divorțul reprezintă actul de desfacere a unei căsătorii în mod legal. În România, aceasta se poate realiza printr-un proces, urmând dispozițiile codului civil al României. Există patru motive de divorț, definite în Art. 373 a) prin acordul soților, la cererea ambilor soți sau a unuia dintre soți acceptată de celălalt soț; b) atunci când, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soți sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă; c) la cererea unuia dintre soți, după o separare în fapt care a durat cel puțin 2 ani; d) la cererea aceluia dintre soți a cărui stare de sănătate face imposibilă continuarea căsătoriei.[1] Divorțul are loc conform dispozițiilor codului de procedură civilă al României (art 914 – 934).[2]
În măsura în care există copii ca urmare a căsătoriei se pune problema acordării custodiei asupra minorilor. În acest caz se formează o familie de tip monoparental în care minorii locuiesc cu unul dintre părinți.
Înafară de divorțul prin instanță (instanța competentă fiind Judecătoria), divorțul poate avea loc, dacă sunt îndeplinite anumite condiții specifice, și pe cale administrativă sau notarială.[3]
Divorțul se judecă la judecătoria în raza căreia se află ultimul domiciliu comun al părților, dacă cel puțin unul dintre soți mai locuiește acolo. Dacă cei doi soți au domiciliile în raza altei sau altor judecătorii, cauza se judecă la cea unde își are domiciliul pârâtul. Dacă domiciliul pârâtului nu este cunoscut, cauza se judecă la judecătoria de care aparține domiciliul reclamantului. Dosarul care se depune la judecătorie trebuie să conțină obligatoriu: cererea de divorț, certificatul de căsătorie în original, dovada plății taxei de timbru (39 lei) și timbru judiciar. În funcție de fiecare caz, dosarul se completează și cu alte acte.
Dacă sunt minori rezultați în urma căsătoriei instanța stabilește obligatoriu modalitatea custodiei, unică sau comună și obligațiile de întreținere. Dacă pe vremea Codului Familiei instanta decidea în 100% din cazuri un aranjament de tip custodie unică, conform noului Cod Civil ce a intrat în vigoare în România la 1 octombrie 2011 există prezumția de autoritate părintească comună. Instanța stabilește locuința minorului precum și obligațiile fiecărei părți pentru întreținerea minorului. Condiția obligatorie este existența unui consens minim între părinți și verificarea faptului că acest tip de aranjament (autoritatea părintească comună) nu contravine interesului superior al copilului. Contribuția la întreținerea minorului se poate face atât în natură (preferată de legiuitor) cât și în bani (alternativa în cazul în care un părinte nu se achită benevol de obligațiile sale)
Instanța nu stabilește din oficiu un program de relații personale (vizită sau găzduire) între minor și părintele care nu a obținut găzduirea permanentă a acestuia dacă în timpul procesului de divorț sau ulterior nu există o cerere în acest sens.