Mai întâi trebuie arătat că în spiritul legii se impun a fi analizate cu prioritate aspectele de nelegalitate aferente actului, respectiv modalitatea de întocmire a lui.
Din această perspectivă, este necontestat că actul/procesul verbal contestat a fost întocmit de către Ag. V. C. care, oprindu-l pe contravenient, a comunicat cu o altă persoană, indicată în timpul procedurii de faţă ca fiind Ag. C.A.N., dar fără dovadă, şi a aflat viteza nelegală de deplasare a celui oprit, procedură însă nepermisă.

În esenţă, în acest sens, atât legea specială-OUG nr.195/02, cât şi legea generală-OG nr.2/01 stipulează că agentul constatator, numai el, constatând contravenţia, întocmeşte procesul verbal, şi aceasta fără nici o excepţie, astfel încât trebuie trasă concluzia că în timpul procedurii administrative de constatare şi de întocmire a procesului verbal intervine un singur agent-cel ce constată, care şi semnează actul (art.15 şi urm. ).

Proces verbal de contravenție anulat. Existența dubiilor asupra corectitudinii vitezei afişate de aparatul radar

Este şi normală această procedură dacă avem în vedere că cel ce întocmeşte actul trebuie să descrie în act fapta exact aşa cum a constatat-o, cum a perceput-o cu propriile simţuri, şi nu în baza constatărilor altei persoane, ce pot fi comunicate de către acea persoană ori recepţionate eronat.

De altfel, trebuie observate formularul folosit şi maniera de întocmire a procesului verbal, care nu are elemente specifice unei asemenea situaţii ca aceasta.

Aşadar, apreciem că procesele verbale de constatare contravenţii nu pot fi întocmite exclusiv în baza unor informaţii furnizate de altă persoană, ci în baza unor constatări personale, indiferent de mijloacele folosite, ale celui ce-l întocmeşte, aşa încât în situaţii ca cea de faţă se procedează nelegal.

În cauză, actul a fost încheiat de către o persoană-cea indicată în act, dar nu în baza constatărilor sale, cu propriile simţuri, prin observarea datelor oferite de aparatul radar, ci în mod nelegal în baza constatărilor altei persoane, care i le-a comunicat prin staţie.

În acest condiţii, criticile aduse de către apelant se dovedesc întemeiate, şi prin urmare şi apelul declarat.
Fără a mai intra în analiza celorlalte aspecte invocate de către apelant, aceasta devenind inutilă în aceste condiţii, în aplicarea art.480 C.p.civilă urmează a admite apelul, respectiv a modifica sentinţa în sensul admiterii plângerii şi al anulării procesului verbal de contravenţie.” (Tribunalul Călărași, Decizia nr. 347 din 16 martie 2016, portal.just.ro